Cititorul din peșteră – Rui Zink

„TRĂIM ATÂTEA VIEȚI CÂTE CĂRȚI CITIM”

Cititorul din peșteră – Rui Zink

Așa cum primăvara toate florile se deschid, inima omului are și ea foițe subțiri care îi învelesc miezul fierbinte. Lectura este cel mai bun mod de a ne deschide petalele nevăzute sau aripile ori tot ceea ce se întinde în afara limitelor noastre prin puterea de dilatare a gândului.

O asemenea ocazie de a înflori, de a ne deschide ființa este cartea Cititorul din peșteră scrisă de Rui Zink, un autor portughez (Ed. Humanitas, 2008, Colecția Cartea de pe noptieră 129). Structurată în 3 capitole (Călătoria, Insula și Întoarcerea), această operă prezintă o aventură mai puțin obișnuită. Naratorul-personaj, un copil în pragul adolescenței, călătorește la bordul unui vas al cărui căpitan, Keequog, vrea să prindă un monstru numit Anibalector. Nimeni nu știe cum arată și mulți se tem de creatura care le încinge imaginația.

Băiatul ajunge pe o insulă și întâlnește ființa ciudată care îi mănâncă pe oamenii naufragiați sau pe cei care încercau să o captureze. Băiatul este cruțat de monstru cu o condiție: SĂ CITEASCĂ. Uriașa creatură se dovedește un munte de înțelepciune, iar numele ei corect, latinesc, este Animal Lector, deci Animalul Cititor. În locul Șeherezadei care trebuia să inventeze mereu povești pentru a-i abate sultanului atenția de la planul de răzbunare, aici apare situația inversă: un fel de Șeherezadă novice, care trebuie să citească non-stop și să comunice impresiile de lectură pentru a câștiga bunăvoința și, în final, chiar prietenia lui Lector.

Pe lângă oasele celor mâncați, în peșteră se află nenumărate volume. Așadar, cartea devine un pariu, o chestiune de supraviețuire, care îl ține pe băiat în viață. El ajunge chiar să discute pe diferite teme cu Lector, profesorul său neoficial, de la care învață să îi placă să citească și, mai ales, cum să citească. El află că lectura este un act de curaj al minții omenești și că diferența dintre poezie și proză nu este atât de mare cum se crede, așa cum se poate citi la pag. 58: „(…) poezia se preface că prelucrează mai mult cuvântul, iar romanul se preface că prelucrează mai mult realitatea. Dar rezultatul este același.”

Această carte este o caldă pledoarie pentru lectură. Însuși Lector îi explică băiatului avantajul cărții față de mediul virtual și față de mass-media. O carte nu vine niciodata la tine singură, ci tu trebuie să te apropii de ea. În mod natural, lucrurile trebuie descoperite de inițiativa noastră. Noi suntem cei care ne îndreptăm către ele. În schimb, telecomanda face lucrul invers: ni le răstoarnă nediferențiat, iar mintea noastră vegetează ca un container sub acest balast videologic.

             Cotloș Doina – Bibliotecar